Ai auzit sau nu de OneCoin, îți prinde bine să citești rândurile pline de adevăr!

scam, escrocheria generației de după Caritas,

1. Reprezentantul escrocheriei în România este un fost vânzător de termopane. Cum era vorba aceea populară, spune-mi ce diamant ai ca lider, ca să-ți spun cine ești, cum și cui te adresezi?
2. Onecoin o dată cumpărat (numai) cu bani în numerar (nu și cu alte cryptomonede) nu mai poate fi vândut pe bani, ci doar pe gem, ciorbe la  împinge tava, mărunțișuri.
3. Nu e listata nicăieri, spre deosebire de cryptomonede, care sunt listate pe schimburi și majoritatea apar pe https://coinmarketcap.com/ .
4. Nu e criptomonedă, neavând blockchain.
5. Monedele Onecoin le ”ai” (virtual și mai mult în imaginația ta) într-un cont (deci nu portofel) pe un site al cuiva. Dacă se întâmplă ceva cu serverul care hosteaza siteul, bye-bye Onecoin. Banilor le-ai făcut, oricum, cruce de cum i-ai investit în această escrocherie.
6. Onecoin neavând la bază un registru distribuit, care să nu poată fi alterat, liderii Onecoin pot să îți șteargă, modifice în minus contul, fără nicio problemă sau urmă dovedibilă.
7. E singura monedă digitală (zic ei, deși nu e cryptomonedă) la care pot avea acces numai cei care cumpără pachete la întâlniri, cantine sau pe la colțuri.
8. După mai mulți ani de “existență” acum au ico si se ”anunță” o listare pe un schimb (probabil valutar, în scara vreunui bloc).
9. Dealshaker este un site de unde poți cumpăra produse vândute tot de alți naivi/sectanți Onecoin. Nu poți achita/achiziționa ceva cu Onecoin din altă parte, de la vreun site, om ne-onecoin-ist.
10. Deși este considerată ponzi, schemă piramidală, unii organizatori ai săi fiind la închisoare, din nefericire, mulți românii naivi cred în ea mai ceva ca în Mesia.
11. Media de vârstă a deținătorilor este 200 de ani.
12. Investitorii intră în escrocherie prin sponsori (rude, prieteni, cunoștințe), care îi aduc de mânuță la întruniri sau care recomandă noile victime.
13. Se cere investitorilor să aducă prieteni, cunoștințe în țeapă și îi motivează s-o facă, prin comisioane.
14. Singura șansă de a-ți mai recupera din bani, să-i mai vezi fizic în mână, este să aduci carne proaspătă în ponzi.
15. Onecoin e 100% preminat. Sunt foarte puține cryptomonede preminate.
16. Nu au echipa de developeri, ci de, vânzători de termopane, pensionari senili, vânzători de gemuri, ciorbari.
17. Majoritatea deținătorilor Onecoin nu au vreo cryptomonedă și, probabil, nici nu au auzit de ele.
18. Promoterii Onecoin vor intra la închisoare înaintea a 99% din echipele crypto din CMC. De fapt, unii sunt deja la zdup.
Tu, deținătorule de Onecoin, când depui plângere penală la parchet, poliție, să ajuți la curățarea României de escroci? Cine știe, poate îți și recuperezi paguba!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *